Mărturia lui Orfeu. Terapia de posedare spirituală.
Pacientul care ia aici numele de Orfeu a ieșit dintr-o ședință în care a depășit un pact cu întunericul dintr-o viață anterioară. În ședința actuală, terapeutul detectează prezența diferitelor entități neînsuflețite care au pătruns în pacient, profitând de starea sa anterioară. Terapeutul dialoghează cu fiecare dintre aceste entități prin intermediul corpului lui Orfeu, ajutându-le să găsească calea Luminii. În acest fel, ele își eliberează gazda de perturbări și pot relua ciclul încarnărilor succesive.
Mărturia lui Orfeu
Orfeo (42 de ani) este profesor de yoga, osteopat și psihoterapeut. Împreună cu soția sa, conduce un centru în care lucrează cu diferite tehnici legate de creșterea personală. Orfeo a participat, ca și Loli, la cel de-al doilea curs de formare din Spania când, într-una dintre sesiunile de practică, în timp ce Orfeo lucra ca pacient, mai multe entități s-au manifestat prin el în același timp. Situația a fost foarte greu de gestionat pentru terapeutul de serviciu, care abia își începea munca cu sufletele pierdute. Dr. Juan José López Martínez, care supraveghea activitatea, a preluat apoi conducerea ședinței și l-a determinat pe Orfeu să rupă un pact cu Întunericul pe care îl făcuse într-o viață anterioară. Ședința s-a încheiat, după ruperea pactului, cu Orfeu prea epuizat pentru a mai continua.
După această sesiune, Orfeu a rămas cu un sentiment ciudat: se simțea fragmentat. Deloc surprinzător, el devenise brusc conștient de prezența mai multor voințe în același timp în conștiința sa și era cu adevărat dezorientat. În același timp, începuse să simtă sursa dificultăților pe care le avea în dezvoltarea sa în domeniul spiritual. În dimineața următoare, sentimentul de fragmentare persista la Orfeu. Era suficient să se privească în ochii lui pentru a-și da seama că nu era pe deplin prezent aici și acum. Așa că am început să lucrăm pornind de la acest sentiment de fragmentare. Fiți foarte atenți, pentru că aici se vor manifesta mai multe entități, una după alta, și vor fi momente în care nu veți ști cine este cine.
Marți, 7 octombrie 2003.
Terapeutul: –În regulă, Orfeu, cum este acest sentiment de fragmentare?
Orfeu: –Este greu de explicat acum. E o senzație de diminuare a voinței, e urmarea unui discurs care nu-mi aparține –vorbește cu voce crăpată și cu dificultate–. Este un sentiment de furie imensă, brutală. Este cineva care este foarte supărat, cineva și alții, dar este unul care are mai multă forță decât ceilalți. Ceea ce am nejvoie, și despre asta vorbesc, este să simplific experiența. Nu pot să mă ocup de toți deodată, pot să mă ocup doar de unul singur.
–Mai bine, atunci îl vei ruga pe Arhanghelul Mihail să te ajute și să te însoțească în această experiență.
–Arhanghelul Mihail, îți cer să mă asiști și să mă însoțești în realizarea acestei lucrări.
Terapeutul: –Acum vă cer să aveți încredere. Indiferent ce este, totul va fi bine. Nu interferați cu munca, nu vă luptați, nu vă irosiți energia. Voi număra până la trei și la trei veți permite acestei energii, sau oricui ar fi supărat, să se manifeste liber. Eu o voi asculta. Unu… doi… trei. Dă-i drumul, te poți manifesta liber acum, nu sunt unul care să judece sau să critice.
Suflet pierdut: –Pffff! –răsuflă. Așa spui tu, dar trebuie să-mi demonstrezi că e adevărat că nu mă vei judeca.
–Am judecat eu vreodată pe cineva?
–Nu dau doi bani pe ce ai spus aici sau înainte aici.
–Știu doar că fiecare are durerea lui și eu sunt aici pentru a ajuta la vindecarea acelei dureri. Toată lumea are ceva de regretat sau de care să se rușineze, așa că nu sunt aici să judec. Spune-mi ce ți s-a întâmplat?
–Sunt negru!
–Îmi imaginez că ai suferit mult din cauza stării pielii tale.
–Nu e vorba de piele, șoptește el. Sunt pene negre, negre ca ale unui corb, dar murdare.
–Ce te-a supărat atât de tare? Ți-a făcut ceva Orfeu?
–Orfeu e un nenorocit, pufnește.
–Și ce faci cu acest biet om?
–Eu, eu sunt pe moarte. După ziua de ieri, agonizez. (Se referă la ședința în care s-au manifestat mai multe entități în același timp. În ciuda disconfortului lui Orfeu, munca desfășurată a avut efect).
–Și ce s-a întâmplat ieri?
–Tot ce știu este că după ziua de ieri, sunt pe moarte. Mai bine să mor decât să continui să îndur.
–Unde ești când ești pe moarte? Ce s-a întâmplat cu corpul tău?
–Nu știu, sunt foarte confuz. Nu știu dacă am un corp, dacă nu am un corp, dacă am avut vreodată un corp, – gâfâind ca și cum mi-ar fi lipsit respirația.
–O să te ajut pentru că acest sentiment de agonie aparține corpului pe care l-ai avut înainte de a fi aici. Îți amintești numele tău?
–Îmi vine pur și simplu în minte… Beatrice.
Terapeutul: –În regulă, Beatrice. Voi număra până la trei și te vei duce la momentul în care erai încă într-un corp. Și vom vedea ce s-a întâmplat cu corpul pe care îl aveai. Unu… doi… trei. Vezi, ce se întâmplă cu corpul tău?
Beatriz: (Mai întâi începe să tușească și apoi plânge în timp ce se îneacă).
–Așa, dă drumul la durere: Spune-mi ce se întâmplă… Ce s-a întâmplat cu corpul tău?
–Eu sunt îndurerată –plâng în continuare– Sunt îndurerată de o despărțire.
–Și de cine te desparți?
–De niște copii… Un tip mă îneacă și mă aruncă în râu.
–Și cine e tipul care te îneacă?
–Un bărbat.
–Și ce-l face pe acest om să-ți facă asta?
–Putere, dorință sexuală, dispreț. Putere, dorință sexuală, dispreț. El nu are nicio valoare divină, ci doar animalitatea lui, sexualitatea lui.
–Acum observați că atunci când acel corp moare, nu mai este nevoie să rămână acolo. Există o lumină care vă așteaptă și care vine să vă caute pentru a vă alina durerea și tristețea.
–Nu mă lua cu prostiile astea.
–Uită-te cu atenție; acel corp este mort, s-a înecat acolo, în râu, iar acum vorbești cu mine pentru că ți-au împrumutat acest corp pentru ca tu să o poți face. Tu ești mai mult decât corpul. Tu nu vei muri niciodată și te vei întâlni din nou cu acei copii.
–Ce păcat să nu mori! Nu pot suporta; nu pot suporta ura, tristețea, furia, nu pot trăi așa. Va trebui să trăiesc așa pentru totdeauna, este o condamnare – în disperare – Este o condamnare! Nu pot să o scot.
–Apoi îi vei spune acelui om ceea ce nu i-ai putut spune în acel moment. Trebuie să o scoți din tine, trebuie să-i spui ceea ce nu ai putut să-i spui. Dă drumul la furie.
(Beatrice începe să plângă neconsolat, în timp ce corpul lui Orfeu se zdruncină în spasme).
Terapeutul: –Așa e, de când n-ai mai primit o mângâiere, un semn de dragoste? O să-mi pun mâna pe pieptul tău ca să simți căldura și dragostea: (îmi pun mâna pe pieptul lui Orfeu și Beatrice-Orfeu, ținându-mi mâna în a lui, începe să se calmeze). Lumina este iubire și o să-i cer lui Dumnezeu ca Fecioara Maria să vină și să te învelească în mantia ei. „Cu umilință, Doamne, îți cerem în această zi să aduci iubirea și lumina ta infinită lui Beatrice. Ai milă de durerea ei și trimite-o pe scumpa ta Mamă să vină și să o adune. Dulce Mamă, în iubirea ta infinită te rugăm să vii și să aduni sufletul lui Beatrice.“ Iată că vin să te ia. Iubirea vă va vindeca rănile și durerile și vă veți reîntâlni cu copiii voștri. Doar pășește în Lumină și vei găsi pacea și liniștea de care ai nevoie pentru a-ți vindeca rănile.
Suflet pierdut II: –Sunt prins în capcană… cu toții suntem prinși în capcană… –schimbând tonul vocii.
–În regulă, cine vorbește acum? Cine ești tu?
–Nu știu, nu știu cine sunt.
–Câți mai sunt cu tine?
–Câțiva.
–Și unde sunt prinși?
–E o plasă întunecată, plină de cadavre, toate carbonizate. Noi suntem acolo unde sunt cei indezirabili, cei căzuți, cei josnici, cei impuri, cei nefrecventabili.
–Nu trebuie să fiți acolo, e greșit să fiți acolo. Cineva i-a convins să fie acolo, cineva i-a păcălit și au fost prinși. Voi număra până la trei și vă veți aminti cum au fost prinși. Unu… doi… trei. Cum au fost prinși? Cine a făcut-o?
–Nu mă lasă să vorbesc.
–Cine nu te lasă să vorbești?
–Unul; îmi spune „ticălosule, nu spune nimic”. (Este frecventă întâlnirea unei entități care îi domină pe ceilalți).
–Nu-ți fie teamă, poți vorbi acum. Cum au fost prinși?
–Naivitatea.
–Ce i-a atras?
–Distincția, cei aleși, energia, puterea, banii, controlul asupra celorlalți. Specialitatea, a fi special.
–Ce li s-a promis?
–Totul.
–Și tu ce le-ai dat în schimb?
–Atracție, energie, bani, muncă, disciplină.
–În regulă, acum poți fi liber de toate astea. Nu contează că ai fost prins, că ai fost înșelat. Ați trecut prin acel calvar. Tu și cei care sunt cu tine…
–Dar tu nu știi cine sunt aceștia.
–Vrei să-mi spui cine este?
–Damon!
–Nu contează cine este. Sunteți cu toții copii ai Luminii, doar că voi ați fost jefuiți de lumina voastră. Priviți în voi înșivă și veți găsi acea mică scânteie, undeva încă mai există acea mică scânteie.
–Aici! –Atingându-i pieptul.
–Asta este. Tu și toți cei care sunt cu tine sunteți copii Luminii.
–„Ei sunt prietenii mei și sunt toți acolo, toți, toți, toți…“, cu un ton de disperare.
–Da, și ei vor fi eliberați, vor merge spre Lumină, chiar acum. Doar cereți ajutorul Luminii. Cereți iertare Luminii pentru că v-ați lăsat prinși în capcană, pentru că v-ați lăsat păcăliți, pentru că ați crezut că există lucruri mai importante.
–Nu învăț, nu învăț. Mereu cad în același lucru, mereu repet aceeași poveste, mereu îmi vând sufletul diavolului – plângând.
–De data aceasta vei pune capăt acestei povești, de data aceasta te vei întoarce la Lumină. Cere iertare de la Lumină. „Ne cerem iertare pentru că am fost naivi, pentru că ne-am lăsat prinși în capcană“.
–Îți cer iertare în numele meu și al tuturor tovarășilor mei pentru că am fost naivi, pentru că ne-am lăsat prinși în capcană. Ajută-ne să punem capăt la toate acestea. Facem același lucru de secole – plângând –. Mii de ani făcând același lucru, mergând pe drumul greșit, mergând mereu pe drumul greșit. Cât de nefericiți suntem!
–Arhanghelul Mihail, vino și eliberează-ne.
–Dar el nu mă iubește”, plângând neconsolat.
–Îl voi ruga pe Arhanghelul Mihail pentru tine. „Arhanghel Mihail, te rog cu umilință să vii în ajutorul acestor ființe care sunt pierdute în Întuneric. Îți cerem acest lucru în numele lui Dumnezeu, pentru ca ele să-și recâștige statutul de copii ai Luminii.“ Iată că vine Arhanghelul. Vei lua sabia Sfântului Mihail și te vei elibera pe tine însuți și îi vei elibera pe tovarășii tăi.
–„Nu am putere,” – plângând în continuare–.
–O să te ajut. Vei spune împreună cu mine: „Arhanghel Mihail, împrumută-mi sabia ta ca să ne eliberezi”. Haide, poți s-o faci. Te voi ține de braț, ia sabia. Haide, poți s-o faci. Repetă după mine: „În numele lui Dumnezeu…”.
–În numele lui Dumnezeu… –… abia dacă bâlbâi cuvintele.
–…și prin puterea Arhanghelului Mihail…
–…și prin puterea Arhanghelului Mihail…
–mă eliberez și îmi recuperez energia….
–Mă eliberez și îmi recuperez energia… –plângând în continuare –
–Îmi recapăt libertatea și îmi recapăt lumina”.
–…îmi recuperez libertatea și îmi recuperez lumina”, –acum cu o voce mai fermă.
–Așa este, repetă el din nou.
–În numele lui Dumnezeu și prin puterea cu care m-a învestit Arhanghelul Mihail îmi recuperez energia și îmi recuperez lumina și îmi eliberez tovarășii, soția și copiii.
–Așa este, foarte bine. Din nou, mai tare.
–În numele lui Dumnezeu și cu sabia Sfântului Mihail îmi recuperez lumina și tai prin tot acest rahat și mă eliberez pe mine, pe tovarășii mei, pe soția mea și pe cei doi copii ai mei. (Aici am bănuit că cel care vorbea acum era Orfeu, totuși am ales să merg mai departe pentru a nu întrerupe lucrarea).
–Așa, acum rupeți lanțurile cu sabia. Haideți, numărați până la trei și veți rupe lanțurile care vă leagă cu sabia Sfântului Mihail. Unu… doi… trei… Acum, haideți, rupeți cu asta, haideți!
–Ah! Ah! –Plânge și se bâlbâie–. Oh! Oh! Oh!
–Haide că poți, haide că vine Lumina, haide ca intra Lumina.
–Nu pot! Nu pot! Nu pot! Mă simt neputincios.
–Ba da, poți, haide, te ajut eu. Să mergem o dată, așa (trebuie să-l țin de braț pentru că abia îl poate ridica), să mergem de două ori… și să mergem… trei!
Ahhh! –(În cele din urmă face gestul de a tăia cu sabia și stă gâfâind și tușind câteva minute).
–Acum trebuie să-ți ceri energia înapoi.
–Oh, spune-i să aștepte, spune-i să aștepte, eu nu știu nimic! –zvâcnește în disperare.
–Calmează-te, sunt alături de tine. Spune-mi cine e acolo.
–Este un punct, un punct de lumină în întuneric. Lumina care separă ceea ce este bun de ceea ce este rău – continuând să plângă –. Să nu intre nimic, eu nu știu nimic!
–Nu trebuie decât să ceri Lumina. Arhanghelul Mihail este aici și el te va ajuta.
–Vreau Lumina! Vreau Lumina. –linistindu-se puțin câte puțin.
–Așa e, totul va fi bine. Deschideți ochii spre Lumină și recuperează-ți energia. Celor care v-au păcălit, care v-au prins în capcană, care v-au sedus, le veți spune: „Îmi vreau energia acum, îmi vreau înapoi energia pe care mi-au furat-o”.
–Vreau voința mea… Vreau controlul corpului meu… –Nu mai vreau să sufăr… secolele… nu mă vei mai prinde în capcană, nu voi mai fi confuză… nu voi mai fi sedusă niciodata! Nu mai am nici un criteriu pentru nimic! –începe să plângă din nou.
–Este parte a învățării. O să înveți din greșeli, știi că nu a fost bine.
–Și tu, de unde știu că ești bună? Că nu mă păcălești, încă unul care mă păcălește.
–Vezi ce-mi iese mie, eu nu câștig nimic.
–Ce știu eu ce câștigi tu din asta!!! Ce știu eu!!! Tu spui că ești de partea Luminii și ce dracu’ mă interesează pe mine dacă ești de partea Luminii sau altceva și eu sunt despărțit de asta și nu știu unde sunt sau ce dracu’ caut aici sau pentru ce am venit aici, –continuă el plângând–. M-am săturat de toate astea! Da, calmează-te, calmează-te tu. (Disperarea ei este atât de mare, încât pe alocuri vorbirea ei este ininteligibilă).
–Cine vorbește acum? Cine ești tu? (Acum e timpul să lămurească lucrurile.)
–Eu sunt Orfeu, la naiba! Încă unul în ceață.
Terapeutul: –Și spune-mi ceva, ești bine în ceața asta, ești bine în întunericul ăsta?
Orfeu: –Nu sunt bine nicăieri, niciunul dintre noi nu este bine! –plângând și gâfa.
–Foarte bine,acum, acum vreau să mă asculți cu atenție….
–Desigur, vă ascult cu atenție pe toți.
–Vă aflați aici pentru a vă integra și pentru a vă integra energia. Nu am de gând să iau nimic de la voi.
–Da, asta îmi spune toată lumea. Toată lumea își vinde ceea ce are.
–Aceasta face parte din ucenicia voastră; să învățați să discerneți și să nu vă lăsați prinși în capcană pentru că sunteți ușor de sedus de vanitate și de slăbiciunile voastre. Dacă ai avea încredere în tine și ai fi conștient de esența ta, acest lucru nu ți s-ar întâmpla. Ești un fiu al Luminii…
–Este adevărat, dar eu sunt plin de rahat și Lumina m-a uitat.
–Nu, Lumina nu te-a uitat. Tu ai uitat de Lumină, te-ai separat de Lumină. Lumina este întotdeauna acolo și o poți vedea acum.
–Nu! Nu! Nu o văd, nu o văd. Nu știu ce naiba, nu vreau să o văd sau cineva nu vrea să o vadă. Nu o văd, e acolo și eu sunt separat de ea și sunt mereu așa, pierdut ca dracu’.
–Lumina te va primi.
–Da, asta sper, la naiba, că într-o zi mă va primi sau că într-o zi voi putea să fac ce trebuie să fac ca să o văd pentru că nu pot să fiu atât de orfan. Sunt un orfan, un orfan, un orfan, –plângând.
–Este rușinea ta cea care te ține departe de Lumină. Spune-i Luminii: „Da, chiar am făcut o greșeală, m-am umplut de mizerie, m-am umplut de rahat”.
–Bine, da, am greșit și m-am umplut de rahat și de mizerie…
–Dar acum vreau să mă curăț.
–Mai cine vrea să se curețe dintre toți oamenii de acolo? Suntem o mulțime de noi… Cine este acela și cine sunt ceilalți? (Vedeți ce dilemă, cum putem evita să cădem în nebunie? Nu stiu,un stiu, Ce știu eu, pentru că toți suntem unul sau toți suntem amestecați, toți… –se aprinde în lacrimi–. Acum văd trupul care nu are nume, nu știu, nu știu, nu știu, nu știu. Cel mai solid lucru care există este acest corp care nu știu cine animă acest corp, câți sunt în acest corp. Nu știu.
–Aceasta este consecința faptului că ai permis altora să intre în corpul tău, că te-ai fragmentat. Acum vei învăța să ai grijă de corpul tău, pentru că trupul este templul sufletului tău.
–Și cine sunt eu dintre toți aceștia? Cine?
–Acum vei ști, ești unul dintre ceilalți sau ești Orfeu? Ești unul dintre ceilalți sau ești Orfeu?
–Orfeu este ultimul rahat dintre toți, ultimul la rând, ultimul din….
–În regulă, și cine vorbește acum?
–Începe cu S.
–Cine este S?
–S, vocala și litera S.
–Și cine este tipul ăla al cărui nume începe cu S?
–Sixtus.
Terapeutul: – Bine, Sixtus. Știi tot ce se întâmplă, ești dispus să mergi la Lumină? Mă lași să te ajut să te întorci la Lumină?
Sixto: – Desigur, dar vei avea mult de lucru, omule, pentru că este foarte murdar să te duci la Lumină. Trebuie să treci prin multe, foarte multe.
–Nu trebuie să treci prin nimic, totul este foarte ușor. Odată ce te hotărăști, e doar o clipă. Nu este atât de dificil pe cât pare, de aceea sunt aici, pentru a vă ajuta pe voi și pe toți cei care sunt acolo. Pentru ca lumina să se facă, pentru ca fiecare să poată merge pe drumul său. Așa cum sunt ei, toți îngrămădiți ca un sac de pisici, nimeni nu știe cine este cine.
–Nimeni nu știe nimic, suntem pedepsiți și supărați.
–Câți sunt cu tine, Sixto?
–Câțiva… E un cinematograf, un întreg cinematograf. Nu le vezi decât ochii în întuneric, ochii le strălucesc… totul e întuneric… e un cinematograf. Sute de ochi, eu sunt doar unul, eu sunt purtătorul de cuvânt.
–În regulă, să începem cu tine. Poți să te duci la Lumină.
–Eu? Și ceilalți?
–Vrei să-i iei cu tine?
–Dar am sentimentul că… –Nu știu, chiar dacă mă bagi într-o capcană, va trebui să facem ceva.
–Nu am de gând să te păcălesc; am de gând să te ajut să vezi Lumina.
–Da, hai să vedem dacă e adevărat, pentru că eu sunt doar… sunt întuneric.
–Bine, o să mă rog pentru tine. „Cu umilință, Doamne, în această zi…“
–Dar, tu crezi că pot să văd Lumina?
–Bineînțeles că poți, privește în interiorul tău: Dacă ai venit din Lumină…. Îi voi cere lui Dumnezeu să te ajute. „Cu umilință, Doamne, îți cer să deschizi porțile împărăției tale pentru a-l primi pe Sixtus și pe însoțitorii săi. Doamne; în mila ta infinită, îți cerem să trimiți raza ta de lumină pentru ca Sixto și însoțitorii săi să se poată întoarce acasă. Doamne, trimite-ți îngerii tăi păzitori să vină să-i caute. Iartă-le greșelile lor. Amintește-ți că ei sunt copiii tăi și că încă învață…“
–Este adevărat, noi învățăm.
–…Uneori ei fac greșeli, așa cum facem cu toții greșeli…
–Așa e, repet același curs de fiecare dată.
–O să-l treci: –Aici vine Lumina, există un loc pentru tine, acolo în Lumină. Acolo veți fi primiți cu iubire și afecțiune, veți face o baie de lumină, veți fi ca și noi și o veți lua de la capăt. Și data viitoare totul va fi mai bine, ai încredere în tine.
–Nu am altă soluție… Acum asta e deja gri, dar va trebui să împingi mai tare și va trebui să ceri mai mult, pentru că aici e de lucru. Hei! Nu-mi da drumul acum! (De când m-a ținut de mână cu Beatriz, nu-mi dă drumul).
–Nu-i dau drumul, sunt aici, lângă tine. Te însoțesc până când vei fi în interiorul Luminii, sunt aici cu tine.
–Și cu toată lumea, pentru că în acest moment este o manifestare. Toți sunt speriați, nu ne dați drumul acum!
–Doamne; primește-i în Lumină, te implorăm cu umilință. Marele Dumnezeu al Universului, Creatorul cerului și al pământului, Tatăl întregii creații, sfințească-se Numele Tău în tot Universul, iartă-ne, Doamne, răutatea noastră, izbăvește-ne de tot răul.
–Este ignoranță, iartă-ne nouă ignoranța noastră. Secole… secole…
–Dumnezeu Tatăl știe asta, de aceea ne trimite la școală să învățăm. Totul va deveni clar pentru tine și pentru semenii tăi. Toată lumea va avea o nouă șansă.
–Există unul care rămâne. Hei, spune-i să se întoarcă.
–Cheamă-l, cum îl cheamă pe cel care a rămas? Humbert.
–Humbert.
Terapeut: –Haide, Humbert. Nu-ți fie teamă, nimeni nu-ți va spune nimic. Dumnezeu ne cunoaște slăbiciunile și știe că greșim. Dumnezeu este iubire și compasiune, nimeni nu te va certa. Dumnezeu suferă când suferim noi. Haide, Humbert, și tu.
Humbert: –Sunt supărat pe Dumnezeu, cum poate suferi? Dacă s-a săturat de tot, de ce suferă? Toate astea sunt o poveste, de ce, nu înțeleg – mai întâi supărat și acum plângând – Oamenii se omoară între ei și copiii suferă? De ce permite El toate astea? Nu cred nimic, nu cred nimic! Nu cred nimic! Nu voi crede nimic! Nu se poate să fie atâta suferință și El să privească de sus… și noi suntem copiii Lui și… Ce tată de rahat! Și ne-a creat și, cine știe, eu nu înțeleg nimic… Nu înțeleg nimic… Nu pot să înțeleg de ce suferim cu toții. Păi, nu pot să înțeleg, nu pot să înțeleg! –…plângând… Nu pot să înțeleg suferința, nu pot să o înțeleg, nu pot să înțeleg durerea mea sau a altora, nu pot să înțeleg nimic. Nu pot să înțeleg nimic, explicați-mi! Nu înțeleg suferința bărbaților, a femeilor, a copiilor, a animalelor și a plantelor. Nu pot! Nu pot! Nu pot! Nu pot! Nu pot să înțeleg! și… acum Lumina… La naiba! Explică-mi! Dar convinge-mă! Nu înțeleg de ce ne-a făcut așa și de ce suferă copiii și de ce… Ayyyyyy!
–Bine, nu-ți face griji, Humbert, îți voi explica atât cât pot, cu cunoștințele mele, atât cât pot explica. Acum îți pun o întrebare: cine provoacă această suferință, Dumnezeu sau omul? și cine provoacă războaiele?
–Dar de ce l-a făcut pe om așa?
–Dumnezeu nu l-a făcut pe om așa. Dumnezeu a creat sufletul omului. Sufletul este cel care este în asemănarea lui Dumnezeu, dar prin întruparea într-un trup sufletul își uită condiția divină.
–Dumnezeu a făcut însă și trupul, nu-i așa?
–Corpul aparține materiei, dar, în realitate, totul este Dumnezeu. Ceea ce se întâmplă este că suntem atât de ignoranți încât uităm că nu există nimic care să nu fie Dumnezeu.
–Vă rog, dacă tot ne-a făcut, ar fi putut să ne facă mai deștepți, nu-i așa? Cu mai multe informații…
–Da, poate. Dar omul este cel care uită. Dumnezeu l-a creat pe om și i-a dat liberul arbitru să învețe și să decidă singur până când a înțeles că face parte din Dumnezeu. Dar omul și-a uitat originea pentru că a căzut în ispită și pentru că îi place puterea, pentru că îi place să-și subjuge frații și pentru că nu este niciodată mulțumit cu nimic. Omul este cel care discriminează pe bază de culoare; omul este cel care ucide. Nu este vina lui Dumnezeu, ci omul este cel care provoacă suferință.
–Dar sufletele întunecate? Sunt și ele oameni?
–Sunt indivizi care și-au dat voința Întunericului și sufletele lor pot fi și ele răscumpărate prin iubire și prin Lumină. Același om este cel care se lasă prins în capcana seducției întunericului. Nu fiți supărați pe Dumnezeu, ci pe om.
–Este în regulă.
–Ai o șansă să ieși din toate astea. Ai acum șansa de a ajunge la Lumină, de a te umple de iubirea lui Dumnezeu și de a-i ajuta pe oameni să se trezească la adevărata lor condiție. Este greu, este dificil, dar pentru asta lucrăm cu toții, pentru a aduce lumina în conștiința acestei umanități. Înțelegeți?
–Sper să nu uit, am o memorie foarte proastă.
–Nu contează, vei revedea această lecție din nou și din nou.
–Dar vreau să mă duc să mă odihnesc. Dacă nu mă odihnesc de atâta suferință, nu voi mai putea face nimic pentru nimeni. Sunt un dezastru…
–Nu mai spune asta.
–Eu am fost un dezastru.
–Acum te vei odihni, îngerii te vor însoți și te vor ajuta să scapi de impurități. Te vei odihni și ei te vor pregăti pentru momentul în care vei fi gata să te întorci la muncă.
–Ei pleacă unul câte unul… au deschis poarta raiului. Ei ies în ordine…
–Este adevărat, „Doamne, nu-l uita pe Humbert. Trimite-l pe îngerul său păzitor să vină să-l ia. Te rugăm cu umilință, Doamne. Trimite îngerul desemnat să-l ia pe Humbert și să-l aducă înapoi în Lumină.“ Iată-i că vin după tine, Humbert. Nu-ți face griji, totul va fi bine.
–Hei! Ce se va întâmpla cu Orfeu? Ce se va întâmpla cu Orfeu? Ce se va întâmpla cu Orfeu?
–Orfeu va fi bine, mai are multe de învățat. Orfeu trebuie să învețe să aibă grijă de corpul său, să aibă grijă de câmpul său vibrator, de comportamentul său. Aceasta a fost munca lui și de acum înainte va vedea mai clar.
–Doar că acum îmi este greu să îl părăsesc.
–Înțeleg, vrei să-i spui ceva lui Orfeu?
–Ei, omule, –îi spuse el lui Orfeu–, nu ești un om rău, du-te! Acum am să-i iau pe toți oamenii ăștia cu mine. Ascultă, omule, mă duc, dar… chiar mă duc, nu? –…și nu mai pot. Hei, nu uita să te joci cu copiii. Hei, du-i la cățărat, le place. Hei –vorbind în șoaptă–, Orfeo, Orfeo, nu fi nesimțit, ție ți-e ușor. Lucrurile s-au pus la punct de mult timp. Nu-ți fie teamă, la naiba! Nu te mai plânge. Ascultă, îți spun că dacă o faci greșit, o să cobor din nou, pentru că m-am săturat să fiu acolo. Cere-ți scuze surorii tale, adu armonie în familia ta. Fii sincer și… amintește-ți chestia aia cu originea, amintește-ți-o în fiecare zi, ca să vezi dacă acum chestia cu yoga e mai ușoară pentru tine. Ascultă, când un client vine la tine, gândește-te la sufletul lui. Cere-i ajutor, ce naiba! Nu faci nimic, la naiba. Ascultă, o să-ți trimit un e-mail despre cum e Dumnezeu. Hei, mă eliberez, nu? Hei, ai grijă de soția ta. Hei, îl iau pe Evaristo cu mine. „Evaristo, pizdă, Evaristo, ieși de acolo, ieși de acolo și nu te mai culca cu femeia aia.” Ți-o trag, Orfeo, ți-o trag cu durere, dar nu pot să ți-o tragă pentru că ești mai tare ca o piatră, dar i-o trag femeii ăleia foarte mult. „Hei, Evaristo, dă-i drumul și spune-i lui Cabouli să-i spună și ei să plece! Spune-i și lui să plece…“ –cu disperare.
–În regulă, să mergem. Evaristo, și tu, Evaristo. Haide, du-te cu Humbert. Haide, ai fost descoperit, Evaristo. Gata, piatră liberă, Evaristo. Hai să mergem la Lumină, haide, vine un îngeraș și pentru tine.
–Hei… curat… Hei, cum mi-a spus? Hei, nici măcar nu mai știu cum mă chema… nu, nu Orfeu, celălalt, cum se numea, Humbert? Ascultă, nu mai am putere să fac nimic, să-l smulg de lângă Evaristo…
–Haide, Evaristo, asta e… ușor, asta e.
–Ahhh!!! –se îngână și tace pe moment.
Terapeutul: –Așa, Dumnezeu să te binecuvânteze și pe tine, Evaristo. „Cu umilință, Doamne, te rugăm, de asemenea, să trimiți îngerii tăi păzitori să vină și să-l ia pe Evaristo.” Așa este, în această zi, prin harul lui Dumnezeu, toți pleacă spre Lumină lăsându-l pe Orfeu liber și în pace pentru a putea începe o nouă viață…
Orfeu: –Ei, Cabouli….
–Cine vorbește?
–Eu sunt ceea ce a mai rămas din Orfeu…. Doar că sunt foarte tandru, sunt foarte dur și foarte tandru. Nu sunt încă închis. Spune-i că el este cel care conduce…
–Ce vrei să-i spun?
–La naiba! Că nu ar trebui să fie serios cu mine și că ar trebui să mă susțină, la naiba! Că o să-i cer ajutorul, așa cum ai spus tu, pentru că e un dezastru. Că ar trebui să mă susțină și că… și că…
–Bine, o să-l întrebi chiar acum și eu o să te ajut. Vei repeta cu mine: „Cu umilință, Doamne, recunosc că am făcut o greșeală…“
–Recunosc că am greșit de secole…
–Am fost foarte naiv și am crezut lucruri care nu erau adevărate…
–Și am crezut că aș putea fi ca tine și că aș putea concura cu tine, chiar să fiu mai puternic decât tine… Îmi pare rău dacă mă înșel din nou.
–Acum îmi dau seama că m-am înșelat…
–Da, dar nu-mi cere atât de mult, pentru că aceasta este o economie fatală.
–De aceea trebuie să te rogi și să ceri: nu mă lăsa să fiu ispitit.
–Aceasta, partea asta, iartă-mă. Ascultă, Tatăl nostru, trebuie să fii un miel care va veni, stai, ce urmează? Trebuie să-mi amintesc. Tatăl nostru care ești în ceruri…
–Așteaptă. Hai să facem una mai ușoară. „Marele Dumnezeu al Universului…”.
–La naiba! Dar asta nu se potrivește încă! Am nevoie de un miel, ce-ar fi să începem cu mielul și apoi cu celălalt? Mai întâi ăsta de jos și apoi celălalt, cel mare. O să mi se facă rău de la stomac! Uite, mai bine îmi trimiți unul de mijloc cu care să pot vorbi. Uite-l pe cel cu lumini. „Hei, tu, ăla cu lumina, luminează-mi-o tot timpul, nenorocitule. Lovește-i, dar nu în boașe, că deja m-au lovit“.
–În regulă, atunci întreabă-l pe Iisus, El te va ajuta.
–Oh, da, asta, da, du-te! „Hei, Isus al meu și al lui Leandro (coleg de clasă), Leandro a vorbit ieri cu Isus. Ascultă, Isus, tu ai fost un Dumnezeu cu putere. Păstrează-mă în câmpul tău, păstrează-mă în vibrația ta. Păstrează-mă în viața ta, Doamne. Nu mă lăsa să plec pentru mult timp, pentru că mă rătăcesc. Dă-mi din energia ta ca să mă pot reface în trup, în spirit, ca să mă pot completa. Voi fi întreg, voi șterge ura, trândăvia, lenea, lipsa de energie, competitivitatea, furia, frica… Oh, tremur! Nu-mi dați drumul. Hei, spune-i aceluia care este Tatăl tău să o facă prin tine, pentru că dacă vine să mă ia direct, mă sperie. Sunt orbit de lumina aceea puternică. Hei, Cabouli! –Se va întâmpla ceva cu ochii mei!
–N-o să se întâmple nimic cu ochii tăi.
–Hei, Isus, ei te-au răstignit. M-au răstignit și pe mine. Ascultă, am suferit deja, nu mă face să sufăr mai mult, m-am săturat de tine. Iisuse, nu sunt la fel de puternic ca tine”. Hei, Cabouli, tremur, trebuie făcut ceva ca să închidem asta, pentru că parcă aș avea un crater –gemând si plângând–
–O să pun apă sfințită pe tine (întotdeauna e bine să o ai la îndemână).
–Fă orice. Oy, oy, oy, oy! Aici și aici, mulțumesc. (Îi pun apă sfințită pe frunte, peste pleoapele închise și pe piept).
–Acum, linistestete. O să te vindeci și o să închizi toate astea. Acum vei alege o culoare.
–Așteaptă, când eram copil am fost învățat o rugăciune pe care o uitasem, iar acum mi-o amintesc, și care suna cam așa… „Micul Isus al vieții mele, ești un copil ca și mine. De aceea te iubesc atât de mult și îți dau inima mea…“ Oh! Dar asta trebuie nuanțată… pentru că eu nu mai dau nimic nimănui.
–Ei bine, ai putea spune: „Îți dau încrederea mea”.
–„Asta e, îți dau încrederea mea, îmi deschid inima pentru tine. Asta e a mea, nu e a ta. Fă ceea ce trebuie să faci pentru a mă ghida“, a spus el, cu seninătate.
–În regulă, acum vei aduce o rază de lumină albastră și te vei înfășura în acea rază de lumină albastră?
–Este turcoaz.
–În regulă, vei absorbi culoarea albastră turcoaz ca și cum ai respira culoarea albastră, luând culoarea albastră în fiecare atom al ființei tale; umplându-ți inima cu albastru, plămânii, întreaga ta ființă, ca și cum te-ai înfășura într-o bulă de culoare albastră.
–Așteaptă, încă nu mi-am acoperit tot corpul. Eram în inimă…
–Plămânii… brațele… abdomenul… coapsele… genunchii… picioarele… picioarele…
–O să arăt ca un ștrumf!
–… și în sus, gâtul, capul, ochii, urechile și creierul, învelindu-ți creierul cu culoarea albastră. Și acum, ca și cum v-ați înfășura într-o sferă sau o bulă de albastru. Ca și cum te-ai afla în interiorul acestei bule de albastru.
–Lasă-i pe toți ceilalți să se înfășoare și ei. Acum trebuie să fac un angajament, un jurământ, un pact.
–Fără pacte.
–Trebuie să fac un act de legătură cu Lumina, astfel încât sufletul meu să nu mai fie uitat niciodată. Trebuie să mă leg de Lumină pentru ca să nu-mi fie teamă să răspândesc Lumina, să vorbesc Lumina, să fiu Lumină și să transmit Lumina. Fie ca Lumina să pătrundă în mine și să o pot transmite celorlalți. Umilință și serviciu… Cum pot să fac asta?
–În viața de zi cu zi, nu vă faceți griji în această privință.
–Dar trebuie să fac ceva acum, trebuie să creez o legătură cu Lumina.
–Ei bine, ai putea face așa. Eu, Orfeu, cer iertare de la Lumină și mă predau Luminii. Mă dedic…
–Oops, cuvântul acela! Doar că am mai spus aceste cuvinte și tot nu sunt curate. Nu pot să-l folosesc. Ar putea fi: mă deschid?
–Utilizați cuvintele care sunt mai potrivite pentru voi.
–Înseamnă că mă deschid și mă deschid doar la Lumină, doar la adevărata Lumină, doar la Duhul Sfânt, la Lumină…
–La Lumina sfântă și binecuvântată.
–Lumina sfântă și binecuvântată ca să fiu un emisar și să pot răspândi mesajul. Numai către Duhul Sfânt, numai către porumbelul alb care aduce ramura de măslin. Bine ,așa, acum sunt bine.
–Foarte bine și vei sfârși prin a-ți spune: -Eu sunt Orfeu, eu sunt eu, profund eu și în trupul meu eu comand.
–Eu sunt Orfeu, eu sunt eu și în corpul meu, care este acesta, eu comand.
–Așa, încet, în timpul tău, respirând adânc, vei deschide ochii și asta te va face să revii aici, în conștiința ta fizică, ca Orfeu, în această marți, șapte octombrie două mii trei.
–Mulțumesc foarte mult ție, Cabouli și tuturor celor care sunteți aici. Aceasta a fost o inițiere – cu o voce și un discurs complet diferite. Am avut o verigă lipsă pe care acum trebuie să o hrănesc, să o cultiv și să o cresc. Am avut o verigă lipsă. De aceea înțeleg că nu am putut să o interpretez din inimă. Am o mare abilitate de a executa orice tehnică, dar îmi lipsea inima și, în ciuda efortului, nu am putut ajunge acolo și am simțit întotdeauna o mare disperare că nu am putut pune mai multă inimă și asta mi-a lipsit. Vă mulțumesc, vă mulțumesc foarte mult. Acum mă simt întreg.
***
După cum probabil ați apreciat, munca lui Orfeo nu a fost una ușor de condus. Experiența lui Orfeu a fost atât dramatică, cât și derutantă. Au fost momente în care nici eu însumi nu știam cine se manifesta. De obicei, acest lucru este destul de clar și se poate ghida după timbrul vocii. Dar aici, totul era confuz și atât Orfeu, cât și sufletele pierdute se amestecau tot timpul unul cu celălalt. Acum, gândiți-vă, cum este posibil să vă păstrați sănătatea mintală și conștiința de „eu sunt” în aceste circumstanțe? Ce nivel de liniște se poate atinge într-o astfel de situație? Cel puțin cinci voințe diferite s-au manifestat în afară de Orfeu. Cu o astfel de invazie a subconștientului, nu este de mirare că o persoană își pierde simțul realității. Această experiență a lui Orfeu este ceea ce ar putea constitui un exemplu de personalitate multiplă.
În ciuda confuziei enorme care îl domina, Orfeu a fost capabil să perceapă că una dintre entități era mai puternică decât celelalte. Aceasta este ceea ce se întâmplă de obicei atunci când există mai multe entități în aceeași persoană. Una dintre ele le domină pe celelalte. De obicei, entitatea dominantă este ultima care se manifestă. Este ca și cum le ordonă celorlalți să fie primii și chiar îi amenință să nu o dea de gol. Atunci când entitățile mai slabe se retrag, cea care a fost dominantă nu are de ales decât să se manifeste.
Se pare că principala cauză sau motiv pentru o astfel de invazie de entități la Orfeu a fost un pact cu întunericul pe care l-a făcut într-o viață anterioară. Astfel de pacte apar frecvent atunci când se lucrează cu viețile trecute. Deoarece timpul nu există în dimensiunea sufletului, aceste pacte își păstrează întreaga forță. În practică, este ca și cum cineva tocmai le-a încheiat. Atâta timp cât pactul rămâne intact, el rămâne în vigoare, indiferent dacă persoana se află acum într-o altă viață. La nivelul sufletului, totul rămâne la fel, nimic nu s-a schimbat. Este necesar să se ajungă în acest punct al sufletului pentru a începe procesul de detașare și de eliberare de toate energiile care însoțesc sau hărțuiesc o persoană.
Să vedem cum s-a descurcat Orfeu după această lucrare.
„În cursul primei ședințe am contactat fragmentarea personalității mele și ocuparea spațiului meu interior de către un număr mare de suflete sau entități pierdute din cauza unei trădări a luminii „înainte de vreme“ ca om. După cea de-a doua ședință m-am simțit foarte bine. Cel mai important, am reușit să fiu foarte consecventă în yoga și meditația mea de dimineață. Întotdeauna am fost foarte disciplinată în viața mea, dar atunci când mă loveau adversitățile, îmi întrerupeam practica zilnică și asta mă doborâse. După lucrarea cu Cabouli, nu am mai avut nicio cădere de care să vorbesc, iar spiritualitatea mea a avansat cu fiecare zi care trecea. Fragilitatea mea înseamnă că în fiecare zi trebuie să lucrez asupra mea din punct de vedere fizic, emoțional, mental și spiritual, altfel mă blochez și sufăr. Nu îmi este foarte clar de ce am cărat cu mine atât de mult „personal”. În urmă cu câțiva ani am fost legată de un centru pe care astăzi l-aș descrie ca fiind sectar. Șefa acelui centru era un canal care dădea învățături direct de la entități energetice care erau legate de ea. Nu cred că acesta este singurul motiv, nici pe departe. Până la vârsta de patruzeci de ani, am simțit că nu mă încadram în rolurile și orientările stabilite de societatea oamenilor. Am o soție, un fiu și o fiică și sunt foarte fericit cu ei. Datorită lor m-am umanizat. Văd că, treptat, prind teren și mă bucur să văd că atâta suferință și neliniște din trecut se transformă în pace, fericire și un sentiment de viață pentru mine și familia mea, precum și în serviciu și utilitate pentru ceilalți“.
Dr. José Luís Cabouli. Terapia de la posesión espiritual. Técnica y práctica clínica (Terapie de posesiune spirituală. Tehnică și practică clinică). Editorial Índigo. Paginile 319-336.
Traducere: Govor Marian Cosmin.