Terapia Gestalt: arta de a închide ciclurile.

Terapia Gestalt: arta de a închide ciclurile.

Model: Carlota Wetzel. Foto: Marc Wetzel.Model: Carlota Wetzel. Foto: Marc Wetzel.

Ghid și activități recreative Lleida, aprilie 2005.

Vindecare.

Terapia Gestalt: arta de a închide ciclurile.

Mulți dintre noi avem cicluri în viața noastră pe care nu știm cum să le încheiem. Evenimente traumatice din copilăria noastră, anumite dinamici familiale, deficiențe sau excese în educația noastră, abuzuri, pierderi etc., pot provoca compulsii, dependențe și depresii în viitor. Gestalt ne invită să devenim conștienți de tiparele noastre, de caracterul pe care ni l-am creat și ne ajută să închidem ciclurile într-un mod adecvat. Suntem în fața unei vitrine și vedem ceva ce ne place, ce se întâmplă atunci când ne concentrăm atenția asupra acelui obiect? Îl vedem, îl apreciem în prim-plan, dar în spatele lui există un fundal, un context de mii de lucruri care pot fi acolo sau care se întâmplă: există multe alte obiecte în vitrină, există oameni în magazin, oameni care trec pe lângă, un autobuz care oprește în stație, doi bărbați care discută într-un colț… Din fundal, sau din context, o formă a sărit în evidență și se află în prim-plan.

Terapia Gestalt se bazează pe această noțiune de fundal și formă pentru a explica modul în care ne satisfacem nevoile. De exemplu, unei persoane îi este sete. Aceasta este forma: o nevoie care a ajuns în prim-plan din fundal. Există o nevoie urgentă de a potoli setea, care a apărut ca o manifestare fizică. Imediat, persoana devine conștientă: „Mi-e sete”. Ea devine activă, se mișcă pentru a obține apă. În cele din urmă o obține, bea și își potolește nevoia. Ciclul sau „forma” setei este închisă. Acest lucru este foarte ilustrativ pentru această terapie. Gestalt înseamnă „formă sau model”, iar scopul său este de a ajuta oamenii să închidă cicluri, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. Uneori, ciclurile neterminate nu sunt la fel de ușor de închis ca, de exemplu, setea: există cicluri de viață pe care nu am reușit să le închidem, poate pentru că am fost copii și nu am știut cum să o facem. Dificultățile trăite în copilărie și modul în care au fost abordate pot face persoana să simtă un gol interior pe care nu știe cum să îl umple. Apoi încep compulsiile, dependențele sau depresia… simptomele pot fi multe. Cum să închidem acest ciclu?

O terapie experimentală.

În terapia Gestalt, pacientul nu se limitează doar să vorbească despre ceea ce i se întâmplă. Terapeutul îl invită mai întâi pe pacient să își îndrepte atenția către aici și acum, către senzațiile sale, către corp, către gesturi. De aici, terapeutul poate propune o serie de resurse pentru a da glas unei senzații: „Simt o strângere în piept”, spune pacientul. Terapeutul propune vizualizarea a ceea ce îl oprimă pe pacient. De exemplu, ar putea fi o stâncă uriașă. Pacientul poate da o voce acestei stânci. Dacă ar avea o voce, ce ar spune? Astfel, în timpul unei ședințe Gestalt, care este o terapie experiențială, pacientul este invitat să trăiască această experiență, nu doar să vorbească despre ea pentru că vorbirea creează discursuri, ideologii despre ceea ce se întâmplă și, deși cuvintele sunt esențiale pentru a integra ceea ce trăim, trebuie să fim atenți ca ele să nu ne abată de la ceea ce este esențial.

De aceea, terapeutul este atent și la modul în care pacientul trăiește experiența. În Gestalt se spune că oamenii adoptă poziții pentru a face față diferitelor situații din viață, dar de multe ori aceste poziții sunt „falsificări” ale ceea ce suntem cu adevărat. Ne-am construit un personaj care face față unei situații dintr-o poziție justițiară, dictatorială, revendicativă, agresivă, invazivă, de victimă… Dar suntem cu adevărat așa sau ne este „convenabil” să fim așa? În acest sens, Gestalt invită persoana să devină conștientă de aceste tipare și să descopere toate registrele lor, deoarece, odată recunoscute, toate registrele devin resurse.

Resurse terapeutice.

Să ne imaginăm cazul unui pacient care încă trăiește emoții puternice legate de scene din copilărie legate de părinții săi. „Problema” este că părinții săi sunt deja morți… Cum se închide acest ciclu? Uneori este la fel de simplu ca invitarea pacientului să spună tot ceea ce a fost reprimat de ani de zile (de aceea simte o strângere în piept).

Pentru a face acest lucru, Gestalt utilizează numeroase resurse, toate extrem de creative: tehnici psihodramatice sau expresive, vizualizări, fantezii dirijate sau tehnica scaunului fierbinte și a scaunului gol, printre multe altele.

Astfel, pacientul se poate așeza în scaunul fierbinte și își poate plasa tatăl în scaunul gol. Acesta este momentul să îi spună tot ceea ce nu a putut să exprime. Pacientul se descarcă… și apoi se mută pe scaunul gol, luând locul tatălui său.

Ce i-ar fi spus tatăl său? Ce era cu adevărat în neregulă cu el? S-ar putea să nu se poată rezolva într-o singură ședință, dar pacientul va fi fost capabil să realizeze noi aspecte și să-și ușureze povara. Acesta este momentul în care forma își pierde energia și, încetul cu încetul, trece în plan secund; apoi, ciclul se închide.

Text: Joan Garriga (director al Institutului Gestalt din Barcelona).
Joan Garriga Bacardi.

Terapii, cursuri și formare în Lleida: Coaching Lleida și Isuri Gestalt Lleida. Chus Borrell Feliu.
Chus Borrell Feliu.
Traducere în limba română: Govor Marian Cosmin.

Publicată în revista Guía & Ocio Lleida (Ghid si activități recreative Lleida). Aprilie 2005. Numărul 39. Pagini 128-129.

Ce este terapia vieților trecute.

Ce este terapia vieților trecute.

Abordarea noastră terapeutică.

Doctorul José Luis Cabouli cu un tricou cu o floare cu o.

Terapia vieților trecute (TVT) este o tehnică psihoterapeutică transpersonală care constă în principiu în conștientizarea inconștientului. Atunci când acest lucru se întâmplă, experiențele traumatice nerezolvate care au fost ascunse la nivel inconștient ajung la conștiință,deoarece în aceste experiențe oamenii se identifică adesea într-un alt corp, într-o altă perioadă și experimentează moartea în acel corp, această tehnică se numește Terapia Vieților Trecute.

Deci, contrar credinței populare, TVT nu se bazează pe reîncarnare, ci viețile trecute care apar ca o consecință a muncii terapeutice. Dacă terapeutul știe să lucreze în profunzime cu simptomul prezentat de pacient la un moment dat în activitatea terapeutică, el se va confrunta cu o experiență care nu aparține cadrului vieții prezente.

Deși TVT a început să se răspândească universal și masiv începând cu anii 1970, trebuie menționat faptul că, de fapt, ea există de mai bine de un secol. În 1904, colonelul inginer Albert de Rochas, administrator al Școlii Politehnice din Paris, după mulți ani de cercetare a stărilor profunde de hipnoză, a descoperit fenomenul vieților succesive. Rochas a denumit acest proces regresia memoriei, un termen care este folosit și astăzi pentru a identifica această tehnică.

În 1978, Dr. Morris Netherton a publicat prima sa carte, în titlul căreia a inventat termenul de Terapia Vieților Trecute (Past Life Therapy, in varianta originala). Titlul a apărut de fapt în urma unei consultări cu trei sute de studenți de la o universitate din California, cărora li s-a dat cartea să o citească. Acești studenți au fost cei care, în mare parte, au ales titlul care va identifica terapia de atunci încolo.

În 1988, Dr. Brian Weiss și-a publicat cartea Multe vieti, mulți înțelepți. Această carte a devenit un bestseller care a dat terapiei vieților anterioare impulsul său mondial definitiv.

Deși terapia vieților trecute este considerată o tehnică de vindecare transpersonală, este mai potrivit să o definim ca o terapie a sufletului, deoarece durerile sunt în suflet și sufletul este cel care trebuie vindecat. Dar mai putem adăuga încă ceva. Am spus că TVT este, în esență, despre a face inconștientul conștient. André Breton a definit suprarealismul ca o expresie verbală spontană a inconștientului, astfel încât, urmându-l pe Breton, am putea spune că TVT este o tehnică suprarealistă de vindecare.

Cum funcționează terapia vieților trecute?

Hipnoza a fost utilizată pe scară largă în lucrul cu TVT; cu toate acestea, hipnoza nu este necesară. Abordarea noastră terapeutică se bazează pe conceptul de capcană sufletească și pe faptul că avem o înregistrare a tuturor experiențelor noastre, numai că această înregistrare este exclusă din conștiința fizică.

Pentru suflet, timpul nu există, sufletul este atemporal, astfel încât orice eveniment care s-a petrecut acum cincizeci, o sută sau zece mii de ani este ca și cum abia s-a întâmplat pentru suflet.

Atunci când o experiență nu poate fi rezolvată emoțional într-un mod satisfăcător, când cineva nu poate simți și experimenta tot ceea ce se întâmplă într-o situație traumatizantă, există o capcană a conștiinței, iar acest lucru este valabil atât pentru evenimentele din viețile trecute, cât și pentru cele din viața prezentă. Experiența poate fi atât de teribilă și insuportabilă încât este imposibil să simți conștient tot ceea ce se întâmplă la nivel fizic, emoțional și mental.

Dacă, în plus, moartea are loc în astfel de momente, sufletul este neîncorporat și nu poate termina de procesat tot ceea ce s-a întâmplat. În dimensiunea sufletului suntem energie, iar durerea și emoțiile nerezolvate sunt, de asemenea, energie. Avem nevoie de corp pentru a putea finaliza acea experiență. Dacă nu există corp, experiența nu poate fi procesată și finalizată.

Acest lucru provoacă o capcană a conștiinței. Pe de o parte, corpul moare, dar, ca o consecință a atemporalității sufletului, conștiința rămâne prinsă într-un eveniment care continuă să se întâmple într-un ciclu fără sfârșit. Corpul moare, dar experiența continuă și din această experiență în care conștiința este prinsă apar simptomele pe care le poate prezenta o persoană.

Atunci când o persoană nu poate urca într-un lift pentru că se îneacă, se sufocă și are senzația de moarte iminentă, acest lucru se întâmplă pentru că o altă parte din ea se sufocă într-o experiență care nu s-a încheiat și care se petrece într-o altă realitate. Sufocarea, tahicardia și senzația de moarte iminentă aparțin părții conștiinței care este prinsă în experiența în care a devenit neîncorporată și în care ,încă agonizează sau luptă pentru a ieși din ea. Persoana nu are cum să știe ce se întâmplă, deoarece totul se petrece la un nivel inconștient, în afara conștiinței sale fizice actuale, dar experimentează simptomele și senzațiile ca și cum ar fi pe punctul de a muri. Cumva suntem prinși într-o altă realitate, o realitate non-ordinară, ca și cum am trăi două vieți simultan. Și din acea altă realitate în care suntem prinși provin simptomele pe care nu putem să nu le simțim în viața prezentă și pentru care nu avem nicio explicație. Dar această altă realitate se întâmplă aici și acum, în același timp în care noi ne trăim viața de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care un eveniment care s-a întâmplat într-un alt corp, într-o altă viață, poate afecta și influența viața noastră actuală.

Odată ce înțelegem acest lucru, înțelegem că nu este nevoie să recurgem la hipnoză; nici măcar la un exercițiu de relaxare sau inducție. Nici nu există călătorii în timp, din simplul motiv că ,pentru suflet timpul nu există și totul se întâmplă aici și acum dar în două realități diferite iar, acea altă realitate care este exclusă din conștiința noastră este aici cu noi tot timpul, doar că se întâmplă la un nivel inconștient.

Tot ce trebuie să facem este să aducem în conștiința fizică acea experiență care se întâmplă deja la nivel inconștient. Așa cum am spus la început: faceți inconștientul conștient.

Așadar, TVT înseamnă practic aducerea în conștiința fizică a experiențelor care se petrec deja în realitatea inconștientului pentru a fi lucrate terapeutic aici și acum în corpul fizic real. Nu contează dacă este vorba de un eveniment dintr-o viață anterioară, din viața fetală, de la naștere sau din copilăria timpurie. La nivel inconștient, toate experiențele coexistă în același timp și va apărea cea de care sufletul pacientului are nevoie pentru a se vindeca.

În cadrul unei ședințe terapeutice, terapeutul îl va ajuta pe pacient să aducă în conștiința fizică ceea ce se întâmplă deja la nivel subconștient. Odată ce experiența traumatică care a fost exclusă din conștiință a devenit conștientă, persoana va fi încurajată să retrăiască acea experiență ca și cum ar fi fost acolo. Este clar că nu toți oamenii o experimentează în același mod. În general, majoritatea pacienților o experimentează profund, cu senzații fizice intense, dar unii oameni sunt foarte mentali sau raționali și le este dificil să experimenteze ceea ce este natural pentru alții.

Pe cât posibil, pacientul ar trebui să fie încurajat să simtă în corpul fizic ceea ce se întâmplă în realitatea non-ordinară. Acesta este locul în care are loc munca terapeutică. În timpul ședinței, terapeutul îl va ajuta pe pacient să devină conștient de reacțiile fizice, emoționale și mentale care îi afectează viața actuală și îl va ajuta să pună capăt definitiv tuturor acestor senzații.

Deoarece este vorba despre o experiență de viață trecută, este inevitabil să experimentezi moartea în acea viață pentru a ieși definitiv din capcană.

În funcție de istoria particulară, poate fi necesar să se lucreze asupra vieții fetale, nașterii și copilăriei timpurii. Uneori, acest lucru se întâmplă spontan. Uneori se poate face în aceeași ședință. De cele mai multe ori va fi nevoie să se facă în ședințe ulterioare. Pentru unele persoane, nașterea a fost cea mai traumatizantă experiență din viața lor și pot rezolva problema lucrând doar asupra gestației și nașterii.

Cu TVT, pot fi abordate toate stările emoționale sau conflictele care sunt, de obicei, motivul de consultare în terapia tradițională. Cele mai frecvente motive de consultație sunt fobiile, temerile, neliniștea, anxietatea, nesiguranța, sentimentul de vinovăție, obezitatea, insomnia, tulburările psihosomatice, durerile de cap cronice și disfuncțiile sexuale, printre altele, precum și dificultățile în legăturile emoționale, teama de angajament emoțional sau relațiile conflictuale.

Contraindicațiile sunt relative și depind în mod fundamental de fiecare persoană în parte. Nu este posibil să se lucreze cu o persoană ale cărei facultăți mintale sunt slăbite sau alterate, deoarece este necesară înțelegerea intelectuală pentru a efectua munca terapeutică. În mod evident, nu este posibil să se lucreze cu o persoană cu infarct miocardic acut sau cu o aritmie continuă, dar este posibil să se lucreze cu persoane care își pot desfășura activitățile obișnuite fără dificultăți. În ceea ce privește copiii, este posibil să se lucreze cu ei din momentul în care sunt capabili să mențină o relație cu terapeutul, dar în mod ideal practicianul ar trebui să aibă experiență în lucrul cu copiii și să fie instruit în TVT.

Cu terapia vieților trecute este posibil să se meargă dincolo de rezolvarea simptomului inițial. Dacă persoana este consecventă cu munca terapeutică, poate ajunge la o altă conștientizare a sa și a lumii din jurul său.

Terapia vieților trecute poate ajuta pacientul să înțeleagă motivul circumstanțelor sale actuale, să își asume responsabilitatea pentru viața sa actuală fără a învinui pe nimeni pentru situațiile prin care trece și, în cele din urmă, să găsească adevăratul scop și sens al acestei vieți.

Dr. José Luis Cabouli, august 2017.
Traducere în limba română: Govor Marian Cosmin.

Link către articolul original în limba engleză de pe site-ul web al Asociación Argentina de Terapia de Vidas Pasadas (AATVP) [Asociația Argentiniană de terapie a vieților trecute (AATVP)]:

https://www.aatvp.com/articulos/